marți, 28 aprilie 2015

Importanta utilizarii WEB 2.0



Eseu 
Socializarea în medii virtuale
Utilizarea platformelor educaţionale
Iintegrarea aplicațiilor specifice în educația preuniversitară.


În contextul societăţii moderne actuale, datorită faptului că întreaga lume tinde să se transforme într-o societate informaţională, apare nevoia ca, încă de la cele mai fragede vârste, copiii să fie pregătiţi pentru un contact benefic cu lumea în care trăiesc, aceasta realizându-se  prin intermediul calculatorului.
Transformările societăţii  româneşti din ultimii ani, dezvoltarea şi răspândirea informaticii, pătrunderea hardware-ului şi software-ului modern în ţara noastră, impun o pregătire diversificată a tinerilor în acest domeniu. Lumea contemporană reprezintă o permanentă şi inedită provocare pentru educaţie.
Existenţa fiecărui individ în parte, ca şi a întregii societăţi în ansamblul ei, capătă  un ritm din ce în ce mai alert, devine tot mai marcată de necesitatea cunoaşterii rapide, complete şi corecte a realităţii înconjurătoare, pentru ca luarea deciziilor să fie făcută ferm, oportun şi competent. Aceasta duce inevitabil, la creşterea volumului de informaţii ce trebuie analizat, la necesitatea stocării şi prelucrării acesteia, deci la necesitatea utilizării calculatorului atât în viaţa de zi cu zi cât şi în procesul instructiv-educativ.
Pentru a face faţă  problemelor prezentului este esenţial să ameliorăm metodele tradiţionale în vederea sporirii eficienţei lor şi, pe de altă parte, să adoptăm noi  metode de învăţământ astfel încât şcoala să fie adaptată cerinţelor societăţii actuale. Necesitatea  acestor schimbări în procesul de învăţământ a apărut într-o perioadă când mijloacele de comunicare şi noile tehnici de instruire pot  fi accesibile.
Educaţia clasică va pierde din ce în ce mai mult teren în faţa educaţiei electronice. În cadrul procesului de învăţare, instruirea constituie activitatea principală. „A instrui nu este într-adevăr, nimic altceva decât organizarea condiţiilor de întărire, în care vor învăţa elevii. Ei învaţă, de fapt, fără a fi instruiţi, în mediul lor natural, dar instrucţia organizează condiţiile învăţării, astfel încât să o uşureze, să accelereze apariţia comportamentelor”. Printr-un mediu inteligent de învăţare, elevul este pus într-o situaţie de tip rezolvare de probleme. Această metodologie este total diferită de modul tradiţional de predare bazat pe o secvenţă de întrebări şi răspunsuri (precedate în general de expuneri şi fiind necesare reveniri). Ideea este că elevul trebuie să rezolve singur anumite probleme, primind de-a lungul acestui proces o asistenţă profesionistă - profesori, cercetători, experţi. Conceptul de e-learning câştigă treptat teren, pe măsură ce practica şi cercetarea în domeniu ne furnizează noi experienţe de succes şi repere pentru o construcţie teoretico-metodologică adecvată. Dialogul dintre practică şi teorie contribuie în egală măsură la creşterea eficienţei situaţiilor concrete în care sunt utilizate noile tehnologii pentru educaţie, precum şi la adăugarea de plus-valoare nivelului conceptual. Concluzia care se prefigurează este că performanţa în învăţare este determinată în principal de strategiile de instruire, şi nu de mediul folosit pentru implementarea programului de formare.
Datorită elementului de noutate reprezentat de factorul tehnologic, de resursele inovative de tip  Web 2.0, elevii sunt stimulați să se implice mai mult în procesul de învățare, ceea ce are în timp un impact pozitiv asupra performanţelor şcolare ale acestora, având potenţialul de a reduce rata abandonului şcolar. Materialele vizuale interactive şi sursele adiţionale de informaţii oferite de internet vor spori angajamentul elevilor. Utilizarea resurselor de tip Web 2.0 permite totodată adaptarea disciplinelor în funcţie de competenţele elevilor, sprijinind învăţarea personalizată şi individualizată.
Sistemele educaţionale actuale, adaptate cerinţelor educaţionale specifice populaţiei şcolare diverse, s-au construit în baza ideilor şi principiilor pedagogiei contemporane, o pedagogie interactivă, care accentuează importanţa formării competenţelor şi se caracterizează prin următoarele dimensiuni:
- reconsiderarea rolului elevului, care devine subiect al educaţiei;
- utilizarea tehnologiilor informatizate în educaţie (computer, internet, clase virtuale) în: proiectarea predării, dirijarea învăţării, monitorizarea actului didactic;
- trecerea de la sisteme educaţionale organizate ierarhic la sisteme educaţionale organizate după modelul reţelei;
- învăţare prin rezolvarea de probleme, stimularea gândirii critice;
- preocupare pentru formarea competenţelor;
- tendinţa de prospectare, anticipare, reconstrucţie a structurilor de învăţare;
- preponderenţa experienţelor interactive, care generează învăţare în profunzime: predare-învăţare cooperantă, lecţii bazate pe experienţă de viaţă, confruntări de opinii, modele acţionale;
- reconstrucţia spaţiului şcolar în vederea favorizării interacţiunilor, cooperării, schimbului de experienţe, opinii, ascultării active.
Cele mai populare tipuri de instrumente web 2.0 sunt:
- wiki
- bloguri şi microbloguri
- reţele sociale (social networks);
- servicii de tip social bookmarking;
- fluxuri de ştiri;
- servicii pentru partajarea conţinutului grafic (Photo Sharing), audio/video Video Sharing;
- platforme (servicii) pentru crearea conţinutului textual, audio şi video;
- servicii pentru partajarea prezentărilor.
Blogul poate fi folosit ca mijloc de comunicare și colaborare educațională. Profesorii pot folosi blog-uri pentru a da teme, pentru a crea discuții la clasă, pentru a-i implica pe elevii mai timizi, pentru a veni cu noi provocări web și reprezintă o publicație web ce conține articole periodice cu conținut, de obicei, personal.
Câteva argumente pentru a folosi instrumente web 2.0 în activităţile de predare-învăţare:
·         Sunt amuzante şi antrenante, învăţarea cu plăcere e benefică pentru motivaţie.
·         Există într-o paletă largă. Varietatea este esenţială.
·         Toate instrumentele descrise sunt gratuite. Se pot realiza proiecte minunate fără nici un cost.
·         Folosind Internetul, proiectele beneficiază de o vizibilitate mult mai mare. Activitatea nu mai e restricţionată la spaţiul clasei, iar audienţa devine globală.
·         Părinţii pot lua mai uşor  la cunoştinţă proiectele realizate de copii.
·         Pot fi dezvoltate competenţe variate.
·         Învăţarea nu mai are loc doar în clasa, elevul poate învăţa acasă sau oriunde are acces la Internet.
Aplicaţiile fac parte din categorii foarte variate: platforme de învăţare/ socializare,  editare de imagini, animaţie, editare şi publicare de material audio sau video, creare de conţinut audio-video în colaborare, creare de grupuri de discuţii sau de jocuri etc. Fiecare aplicaţie beneficiază de o descriere, imagini, exemple de utilizare, adresa de Internet, idei concrete de folosire la clasă, specificarea competentelor cărora se adresează.
Un wiki este o colecţie de pagini web care permite colaborarea dintre vizitatori, este bazat pe web, orientat spre text cu posibile hiperlink-uri şi imagini, având posibilitatea existenţei unor pagini secundare şi a editării istoriei disponibile. Permite publicarea de informaţii, activităţi scriitoriceşti în colaborare cu alţi elevi şi/sau experţi. Contribuie la cercetarea problemelor din lumea reală dar şi partajarea sau reflectarea asupra învăţării. Deoarece este un mod simplificat pentru a crea o pagină de web, wiki-urile pot fi realizate şi de utilizatorii cu cunoştinţe nu foarte avansate în domeniul realizării de pagini web. Utilizatorii pot vedea wiki de la orice calculator în reţea cu un browser. Wiki consolidează aptitudinile de colaborare şi de asemenea promovează învăţarea activă. Autorul unui wiki poate fi notificat cu privire la toate modificările şi poate urmări monitoriza şi dezvoltarea conţinutului site-ului.
Exemple de utilizări în instruire:
·         Materiale scrise în grup,
·          dezvoltare web în colaborare,
·         schimbul de informaţii de documentare,
·         planificarea unui proiect,
·         colectarea de informaţii etc.
Wiki exemple: realizarea de portofolii ale elevilor, furnizarea unui organizator grafic pentru cercetare, furnizarea uni spaţiu pentru înţelegerea în colaborare a lucrărilor scrise, experimentelor, muzicii, artei, furnizarea unui spaţiu pentru activităţi scriitoriceşti în colaborare (piese de teatru, beletristică, articole), organizarea şi colectarea de linkuri ale blog-urilor elevilor, prezentarea unor fragmente de idei, organizarea şi prezentarea informaţiilor pentru proiectele pentru târgurile ştiinţifice.
            Reţeaua socială Facebook are peste 800 de milioane de utilizatori activi. 50% din aceştia intră pe pagina personală cel puţin o dată în fiecare zi. „Volumul reţelelor sociale din mediul online este atât de mare, încât fenomenul parcă a explodat. ", observa profesorul de matematică şi de informatică Dan Ştefănescu. Nici nu este de mirare, de vreme ce prietenia în reţelele de socializare nu este condiţionată, de cele mai multe ori, decât de proximitate sau de unele interese comune. Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă britanici de la Colegiul Universitar din Londra a demonstrat că numărul de prieteni de pe Facebook influenţează materia cenuşie din creier. Astfel, cu cât avem un număr mai mare de prieteni în reţelele de socializare online, cu atât anumite zone din creier se dezvoltă mai mult. Potrivit cercetătorilor britanici, trei arii cerebrale din neocortex (stratul exterior al celor două emisfere cerebrale, cu dezvoltarea cea mai complexă) se modifică în funcţie de nivelul de socializare pe Facebook. Doar una dintre aceste zone este responsabilă de percepţia socială atât în viaţa reală, cât şi în lumea virtuală. Ea vizează modul în care procesăm şi în care memorăm reacţiile emoţionale ale celor din jur. Celelalte două zone care se dezvoltă la cei cu mulţi prieteni pe Facebook sunt specializate pentru relaţionarea virtuală. Cum ne influenţează comportamentul Zilnic, în reţelele de socializare sunt popularizate cazuri ale unor persoane bolnave care au nevoie de ajutor bănesc pentru a se trata. Atunci când li se prezintă o astfel de situaţie, mulţi dintre noi îşi dezvoltă latura generoasă şi empatică. Fie că trimitem mai departe anunţul respectiv, fie că venim în ajutorul celui nevoiaş într-un mod mai practic, ne dovedim, într-o oarecare măsură, altruismul. De asemenea, prin intermediul reţelelor de socializare sunt popularizate şi o serie de probleme de sănătate. Un exemplu în acest sens este campania de conştientizare asupra problemei pe care o reprezintă cancerul de sân la ora actuală. Chiar dacă majoritatea femeilor nu au făcut decât să posteze pe peretele principal (wall) mesaje legate de cancerul mamar, o parte dintre ele au mers mai departe de atât. Ele s-au interesat care sunt metodele de monitorizare a sănătăţii sânilor şi chiar şi-au făcut analizele necesare. Aceasta înseamnă că reţelele sociale pot să ne influenţeze şi în mod pozitiv starea de sănătate. 
             În ceea ce priveşte procesul de învăţare continuă, platformele de învăţare online şi materialele existente în format digital vor încuraja învăţământul la distanţă, permiţând adulţilor de orice vârstă să dobândească cunoştinţe într-un anumit domeniu. De aceea, pregătirea şi promovarea utilizării instrumentelor Web 2.0 pentru formarea continua în rândul cadrelor didactice este esenţială. Instituțiile de învățământ virtuale pot include exemple la nivel elementar, secundar, liceal, universitar etc., ca și forme de educație non-formală, educație permanentă, educație vocațională de perfecționare însă mai des în mediul instituțiilor educaționale private.
Analiză SWOT
Puncte Tari
Puncte Slabe
·                     Creşterea utilizării internetului în mediul rural
·                     Informatizarea sistemului preuniversitar, prin diferite programe
·                     Mare parte dintre elevii din mediul urban deţin un nivel satisfăcător de alfabetizare digitală
·                     Dobândirea de către elevi de competenţe  de bază si îmbunătăţirea accesului la tehnologie
·                     Informatizarea bibliotecilor şi formarea competenţelor digitale la nivel rural, conducând la reducerea diviziunii digitale
·                     Dezvoltarea capacităţilor de analiză, sinteză, aplicare, transfer, argumentare ale elevilor
·                     Implicarea elevilor
·                     Încurajarea capacităţile de comunicare
·                     Dezvoltarea spiritul de cooperare şi competiţie
·                     Promovarea învăţării active
·                     Formarea şi consolidarea deprinderii de ascultare activă
·                     Scăderea populaţiei şcolare din învăţământul preuniversitar
·                     Disciplina informatică este materie opţională pentru clasele 0-8 şi sunt multe şcoli în care nu se studiază
·                     Nivel scăzut al competenţelor şcolare, inclusiv al competenţelor digitale, comparativ cu mediile europene
·                     Continuturi bazate pe memorare, volum mare de noţiuni, concepte, capacitaţi reduse de adaptare la lumea exterioară
·                     Utilizarea instrumentelor de Web 2.0 este redusă din cauza insuficientei cunoaşteri a acestora  şi a utilizarii greoaie din pricina lipsei de flexibilitate şi perfecţionare a cadrelor didactice
·                     Materiale insuficiente disponibile în format digital (cărti, teze, articole, reviste etc.)
·                     Există foarte puţine proiecte de instruire destinate cadrelor didactice
·                     Lipsa unei abordări coerente pentru sustinerea formării continue şi în timpul vieţii adulte
·                     Infrastructura din şcoli insuficientă sau depăşită
·                     Consum mare de timp
Oportunităţi
Ameninţări şi constrângeri
§     Programe nationale si internationale de finantare in domeniul educatiei si utilizarii tehnologiilor Web 2.0, cercetarii, dezvoltarii, culturii
§     Dezvoltarea infrastructurii de acces la internet in România
§     Utilizarea tehnologiilor Web 2.0 cu scopuri educaţionale, oferind flexibilitate procesului educaţional
§     Intensificarea colaborării transnaţionale între şcoli
§     Mobilitatea elevilor şi a cadrelor didactice
§     Utilizarea tehnologiilor Web 2.0 contribuie la formarea unei imagini globale asupra problemei abordate
§     Elevii sunt motivaţi pentru participarea activă la sarcină
§     Dezvoltă capacităţi de autoorganizare şi autocontrol
§     Dezvoltă capacităţi de inter-evaluare şi autoevaluare
§     Lipsa colaborării dintre mediul de afaceri şi institutiile de educaţie
§     Necorelarea programelor din POS CCE cu programul POS DRU
§     Lipsa de claritate privind modalităţile de formare iniţială şi continuă a cadrelor didactice
§     Dificultatea de includere în mod natural, neţintit, a zonelor rurale în activitatea de dezvoltare a competenţelor digitale
§     Fiecare grupă are de abordat o altă perspectivă, este posibilă tratarea superficială a celorlalte perspective propuse
§     Risc crescut de subiectivitate în apreciere, în absenţa unor criterii de evaluare clare